Mănăstirea Văcăreşti din Bucureşti, de la origini până astăzi

Descriere

Mănăstirea Văcăreşti din Bucureşti, de la origini până astăzi

Lucrarea urmărește recuperarea istoriei culturale și religioase a Mănăstirii Văcărești, ctitorie voievodală a domnitorului fanariot Nicolae Mavrocordat. Una dintre cele mai reprezentative creații arhitecturale medievale din Țara Românească, monument de o excepțională valoare istorică și artistică, Mănăstirea Văcărești a fost, și a rămas în memoria Bisericii noastre, dar și a credincioșilor ei, unul dintre cele mai limpezi repere ale Ortodoxiei agresate de ateismul demolator al regimului comunist din România anilor ’80 ai secolului trecut.

În paginile acestei lucrări monografice se încearcă o reconstituire fundamentată documentar a ceea ce a însemnat pentru cultura și spiritualitatea românească ortodoxă marea și importanta ctitorie a Mavrocordaților, salvându-se astfel din uitare și ignoranță un capitol luminos al istoriei noastre bisericești. În acest sens, demersul autorului, acela de a readuce în actualitatea cercetărilor Mănăstirea Văcărești, demolată în anul 1986 din ordin dictatorial, era unul necesar, iar materializarea sa într-o lucrare consacrată unuia dintre monumentele bisericești cu valoare de simbol este cu adevărat binevenită.

Lucrarea este structurată în șase secțiuni de fond, fiecare dintre acestea desfășurându-se în mai multe subcapitole, al căror scop îl constituie analizarea amănunțită a temei centrale. Există și o parte anexă a lucrării, care alcătuiește o secțiune documentară extinsă. Pe parcursul întregii lucrări, autorul realizează o riguroasă analiză monografică a Mănăstirii Văcărești pe patru planuri esențiale: istoric, artistic, administrativ și cultural.

Partea istorică urmărește identificarea datelor istorice esențiale din viața mănăstirii: ctitorirea ei, între anii 1716-1723, de domnitorul fanariot Nicolae Mavrocordat, sfințirea acesteia (1723), închinarea ei Patriarhiei Ierusalimului (1721), menționarea ei în diferite hrisoave domnești de-a lungul timpului, transformarea ei în închisoare (1848) și păstrarea acestei noi destinații până în anul 1973, când clădirea fostei mănăstiri a fost evacuată și trecută în patrimoniul Direcției Monumentelor Istorice. Ulterior sunt prezentate proiectele de consolidare și restaurare a mănăstirii, deteriorările survenite în urma cutremurului din anul 1977, decizia luată de autoritățile comuniste în anul 1984, aceea de demolare a bisericii și a corpului de clădiri ale Mănăstirii Văcărești, protestele provocate de această aberantă decizie, inițiate din partea unor oameni de cultură din România acelor vremuri, mutarea ansamblului arhitectural și pictural în diferite muzee și instituții culturale de stat, precum și demersurile întreprinse pentru refacerea mănăstirii după 1989. Parcurgând paginile lucrării asistăm, așadar, la dramaticul parcurs istoric al Mănăstirii Văcărești, loc de viețuire monahală pentru 126 de ani, corpul de clădiri al acesteia fiind destinat ulterior, pentru încă 125 de ani, funcționării unei închisori, ultimii 11 ani scurși până la demolarea ei fiind o perioadă de proiecte destinate restaurării, acțiune care, din păcate, nu a mai fost însă posibilă.

Partea consacrată prezentării valorii artistice inestimabile a Mănăstirii Văcărești oferă o descriere detaliată a arhitecturii întregului ansamblu medieval românesc: cele două curți interioare, turnul clopotniță, biserica, paraclisul, galeria arcată, stăreția, casa domnească, chiliile și cuhniile. Sunt menționate, de asemenea, modificările arhitecturale survenite de-a lungul timpului.
Așa cum reiese din paginile rezervate planului administrativ inclus în economia monografiei de față, prezentarea averii mobile și imobile a Mănăstirii Văcărești a fost întocmită pe baza a trei catagrafii din anii 1836, 1845 și 1856. O atenție specială a fost acordată de autor încercării de identificare a pieselor de patrimoniu din ansamblul arhitectural medieval românesc al mănăstirii, obiecte depozitate, după demolarea acesteia, în Palatul Mogoșoaia, Muzeul de Artă București, Muzeul Național de Artă, Muzeul Mănăstirii Brâncoveni, Academia de Arte, Mănăstirea Stavropoleos și Muzeul de Antichități.

Dimensiunea culturală a istoriei Mănăstirii Văcărești și contribuția acesteia în planul culturii bisericești românești sunt prezentate în ultima parte a lucrării, fiind evidențiate: școala de limbă greacă, tipografia Școlii Văcărești, biblioteca Mavrocordaților și câteva importante biografii culturale, precum cele ale domnitorilor Nicolae Mavrocordat și Constantin Mavrocordat, a patriarhului Hrisant Notaras al Ierusalimului, a Mitropolitului Neofit Cretanul al Țării Românești, a egumenului Ghermano al Țării Românești ș.a.

Aparatul bibliografic al cărții reflectă utilizarea a numeroase fonduri documentare inedite din Arhiva Sfântului Sinod, Arhivele Naționale ale Statului București, Arhiva Institutului Național al Monumentelor Istorice și Biblioteca Academiei Române, precum și a unor volume de documente inedite, ceea ce conferă lucrării de față, deopotrivă, un accentuat caracter original și documentar.

Această lucrare, menită să recupereze pentru istoriografia noastră bisericească realul profil istorico-cultural al Mănăstirii Văcărești, constituie un pas important pe calea cercetării amănunțite a documentelor și evenimentelor care însoțesc și alcătuiesc istoria acestui important centru monastic și teologic din spațiul Ortodoxiei românești.