Descriere
P.S.B. Vol. 8 – Viaţa împăratului Constantin şi alte scrieri
Volumul de față cuprinde patru lucrări istorice legate între ele prin subiect și care în decursul timpului au fost, în general, publicate împreună: 1. Viața lui Constantin; 2. Discursul adresat adunării sfinților; 3. Discursul rostit de Eusebiu la aniversarea a 30 de ani de domnie ai împăratului Constantin (Tricennalia); 4. Discursul rostit de Eusebiu cu prilejul sfințirii Bisericii Sfântului Mormânt de la Ierusalim.
„Reeditarea acestei cărți, apărută pentru prima oară în 1991 ca al XIV-lea volum în colecția Părinți și Scriitori Bisericești, trebuie pusă în legătură cu două mari evenimente istorico-religioase aniversate în anul acesta și în cel care vine: primul eveniment s-a petrecut cu 1700 de ani în urmă, la 28 octombrie 312, când pe cerul Romei s-a arătat împăratului Constantin cel Mare și armatei sale semnul Sfintei Cruci, făcut din lumină și însoțit de cuvintele «Prin acesta vei învinge»; cel de-al doilea a avut loc în februarie 313 la Mediolanum (Milano), când a fost alcătuit și promulgat Edictul de libertate pentru creștinii din tot Imperiul Roman; aceștia dobândeau libertatea totală de a-și trăi și manifesta credința fără niciun fel de opreliște, iar Biserica era recunoscută ca instituție oficială, protectoare și îndrumătoare a lor”. (Emilian Popescu)
Recenzii
Nu există recenzii până acum.