Descriere
Sfântul Ioan Gură de Aur – Despre citirea Sfintei Scripturi
În cea de-a doua Epistolă către Timotei, Sfântul Apostol Pavel îi amintea ucenicului său iubit că: „Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu și de folos spre învățătură, spre mustrare, spre îndreptare, spre înțelepțirea cea întru dreptate” (2 Timotei 3, 16).
Tâlcuitor de seamă al Sfintei Scripturi, Sfântul Ierarh Ioan Gură de Aur (c.349-†407) a îndemnat, a călăuzit și a crescut duhovnicește comunitățile creștine încredințate spre păstorire, hrănindu-le cu înțelesurile profunde ale Cuvântului lui Dumnezeu și învățându-le cum se cuvine să păzească poruncile Domnului.
De aceea, una dintre preocupările sale principale a fost aceea de a-i îndemna pe credincioși să citească Dumnezeieștile Scripturi, arătându-le, în multe rânduri și în multe chipuri, foloasele spirituale ale citirii duhovnicești. […]
Cu adevărat, creștinii ortodocși se cuvine să citească Sfintele Scripturi și să se străduiască să împlinească toate cele scrise în acestea, pentru că, așa cum ne-au învățat Sfinții Părinți și, în mod deosebit, Sfântul Ioan Gură de Aur, fără meditația continuă asupra Cuvântului lui Dumnezeu expus în acestea, simțirea Duhului Sfânt nu poate fi cunoscută.
Atunci când ne hrănim sufletește cu sensurile duhovnicești ale cuvintelor sfinte, ne întâlnim cu Hristos, Cel Care le-a rostit și Care ne este model permanent al împlinirii lor. Sfânta Scriptură rămâne, în interpretarea Sfântului Ioan Gură de Aur, o călăuză către mântuire și descoperirea lucrării harului Duhului Sfânt.
Preafericitul Părinte Patriarh Daniel
Recenzii
Nu există recenzii până acum.