Descriere
Stihirile dogmatice anastasime ale Vecerniei Sâmbetelor Octoihului
În tratarea analitică a stihirilor dogmatice din creația celor mai prolifici reprezentanți ai muzicii bizantine, începând cu Sfântul Ioan Damaschin și încheind cu perioada Reformei notației muzicii bizantine de la începutul secolului al XIX-lea (1814), autorul lucrării de față și-a propus să evidențieze, pe baza temei sale, caracterul neîntrerupt al tradiției muzicale bizantine.
Autorul încadrează apariția stihirilor dogmatice anastasime în contextul evoluției rânduielilor liturgice, consemnate încă din secolul IV (Constituțiile Apostolice), dar și în contextul general al imnografiei cu tematică apologetică și omologetică ce cunoaște ulterior un nivel de maximă dezvoltare, în condițiile perioadei disputelor iconoclaste.
Conform tradiției, numele lui Ioan Damaschin este legat de textul literar al dogmaticilor, însă autorul, în urma cercetării mai multor manuscrise muzicale din perioada secolelor X-XIV și a literaturii științifice specifice, conchide că lui Ioan Damaschin i se poate atribui și paternitatea melodiei acestor stihiri. Autorul urmărește linia tradiției muzicale a dogmaticilor, deschisă de Sfântul Ioan Damaschin și urmată de Ioan Kladas (sec. XIV-XV) și alți creatori de muzică din perioada ulterioară (Ioannis Plousiadeinos, 1429-1500; Markou Korinthiou; Manouil Chrysaphes cel Bătrân, 1553; Akakie Chalkeopoulos, 1520).
Aportul principal al lucrării constă în faptul că direcția cercetării este orientată până la prima sursă a Octoihului – ms.muzical grecesc Lavra G 67 – aflat sub formă de microfilm în fondul Bibliotecii mănăstirii Vlatadon din Tesalonic (Grecia), unde autorul identifică și analizează cele mai timpurii izvoare muzicale ale dogmaticilor, care se regăsesc în integralitate în acest manuscris.
Arhid. Prof. Univ. Dr. Sebastian-Barbu Bucur, Universitatea Națională de Muzică din București
Recenzii
Nu există recenzii până acum.