Viaţa, Acatistul şi Paraclisul Sfântului Cuvios Dimitrie, Ocrotitorul Bucureştilor

Descriere

Viaţa, Acatistul şi Paraclisul Sfântului Cuvios Dimitrie, Ocrotitorul Bucureştilor

Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou din Basarabi, un sat dincolo de Dunăre, în Bulgaria de astăzi, care probabil se trage din neamul vestit al Basarabilor, cel ce a dat dinastia Basarabilor, a domnitorilor Țării Românești, a fost mai întâi păstor, păștea oile sau vitele pe câmp și se ruga. Iar rugăciunea îl pregătea pentru mănăstire. El era atât de sensibil și atât de milostiv în sufletul său, încât se spune că ani de zile s-a pocăit și a plâns pentru că din greșeală a călcat cu piciorul pe un pui de pasăre și l-a strivit.

Vedem câtă finețe, câtă delicatețe, cum spunea Părintele Stăniloae, există în sfinți, în oameni care s-au eliberat de violență, de porniri pătimașe, de apucături egoiste și s-au împărtășit de iubirea milostivă a lui Dumnezeu, Cel milostiv, Care iubește pe toți oamenii și întreaga lume făcută de El. Mai târziu, păstorul evlavios și milos a devenit monah, a mers în pustie.

Mai știm despre el că atunci când și-a simțit sfârșitul aproape, s-a așezat între două lespezi de piatră, care simbolizau sicriul, iar apoi și-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu, în singurătate, neavând pe nimeni la moartea sa, decât o mulțime nevăzută de îngeri. De aceea, în cântările pe care le auzim în zilele cinstirii Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, se spune: „Și cu îngerii împreună se bucură duhul tău”. Troparul cuvioșilor sau al cuvioaselor este unul dintre cele mai cunoscute tropare din Ortodoxie, privind chemarea omului la sfințenie, la asemănarea cu Dumnezeu. […]

Înțelegem că asemănarea cu Dumnezeu este dorința cea mai proprie omului, și anume aceea de a trăi veșnic. De ce? Pentru că omul fiind creat după chipul lui Dumnezeu, Cel veșnic viu și veșnic iubitor, dorește viață veșnică și iubire veșnică. Deci, sfinții cuvioși, purtători de Dumnezeu, prin smerenie neîncetată, sunt cei care au ales esențialul din vocația omului pe pământ și anume unirea cu Dumnezeu prin rugăciune, prin pocăință și prin fapte bune, pentru a trăi veșnic în pacea, lumina și fericirea Preasfintei Treimi.

De ce vine atât de multă lume spre sfinți și de ce vin atât de mulți pelerini să cinstească moaștele sfinților, mai ales ale sfinților martiri și ale sfinților cuvioși? Pentru că în moaștele sfinților, ca și în sufletul lor, se simte prezența harului lui Dumnezeu. Noi nu cinstim natura umană în sfinți, ci pe Dumnezeu prezent prin harul și lucrarea Sa în natura umană. De aceea, Psalmistul spune: „Minunat este Dumnezeu întru sfinții Săi” (Psalm 67, 36). Minunat este Dumnezeu Cel prezent și lucrător întru sfinții Săi!

Astfel, când cinstim sfintele moaște, prin cinstirea adusă lor, noi cinstim prezența harului sfânt și sfințitor pe care l-au dobândit sfinții. Mai întâi, a fost harul prezent în suflet, iar din suflet s-a răspândit în tot trupul. Așadar, cinstirea acestor sfinți este mai întâi de toate cinstirea lucrării lui Dumnezeu în ei. Ca atare, noi nu opunem pe Hristos sfinților sau pe sfinți lui Hristos, ci Hristos este minunat întru sfinții Săi, întrucât sfințenia Lui, a Celui numit în Sfânta Liturghie: „Unul Sfânt, Unul Domn Iisus Hristos” s-a împărtășit și celor care au crezut în El și L-au iubit cu tot sufletul lor, cu tot cugetul lor, cu toată puterea lor și au împlinit voia Lui în viața lor.

Să ne rugăm Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, ocrotitorul Bucureștilor, să ne ajute, să ne lumineze, să ne păzească și să ne călăuzească cu pilda vieții sale și mai ales, cu puterea rugăciunilor sale. Acest sfânt cuvios a făcut multe minuni și va mai face, potrivit credinței fiecăruia, ca să simțim că Dumnezeu ne iubește prin sfinții Lui și ne cheamă ca în fiecare loc și în fiecare timp să sfințim locul și timpul în care ne aflăm, să sfințim viața noastră, spre slava lui Dumnezeu și spre a noastră mântuire.

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel