Descriere
Biserica Ortodoxă Română şi Marea Unire – Vol. 1
„Simt că astăzi, prin glasul nostru unanim, vom deschide larg şi pentru totdeauna porţile Carpaţilor, ca să poată pulsa prin arterele lor cea mai caldă viaţă românească şi ca prin aceasta să ni se înfăptuiască acel vis neîmplinit, copil al suferinţei, de-a cărui dor au adormit şi moşii, şi părinţii”.
Miron Cristea, Episcop de Caransebeş
„Preoţii, în vremi aşa grele, au dat dovezi de o abnegaţie, de un curaj, de un spirit de jertfă şi de o activitate aşa de înţeleaptă, spornică şi folositoare, că şi-au atras admiraţia şi respectul tuturor militarilor, asigurându-și locul de cinste în rândurile lor şi devenind element absolut indispensabil, cum şi este”.
Părintele Constantin Nazarie,
Şeful Serviciului Religios al Armatei
Recenzii
Nu există recenzii până acum.