Cele trei cuvinte ascetice, Epistole ascetice

Descriere

Cele trei cuvinte ascetice, Epistole ascetice

Cel care, pentru dragostea Împăratului Hristos, a ales calea lepădării de toate lucrurile și legăturile acestei lumi, inclusiv de voia proprie – prin răstignirea zilnică a eului său egoist (cf. Luca 9, 23), este, pentru Sfântul Vasile, un ostaș al duhului (cf. Prealabilă înfățișare (expunere) ascetică, 1, 2, 3). Pe acesta, marele Părinte Capadocian îl însuflețește astfel: „Să surpi răzvrătirile vrăjmașilor nevăzuți, să porți război împotriva domniilor și stăpâniilor (cf. Efes. 6, 12), alungându-le pe acestea mai întâi din sufletul tău…” (Prealabilă înfățișare ascetică, 2).

Deși mai intense duhovnicește, viața și lupta lăuntrică ale celui sau celei care a ales starea monahală sunt totuși mai ușoare decât ale creștinilor rămași în lume. Departe de a fi cruțați de tributul nevoințelor duhovnicești aceștia au trebuință de mai multă trezvie și râvnă fiindcă ei se află, spune Sfântul Vasile, „în mijlocul curselor și al tăriei puterilor răzvrătite”, având nevoie de „multe osteneli pentru împlinirea poruncilor evanghelice” (Cuvânt ascetic, I, 2).

În schimb, în obștea mănăstirească toate sunt așezate cu desăvârșită înțelepciune, astfel încât sporirea duhovnicească este înlesnită și atent călăuzită, iar piedicile și pericolele spirituale sunt mai ușor recunoscute și biruite. Pravila de rugăciune și paza neîncetată a gândurilor, înfrânarea simțurilor, ascultarea de un povățuitor virtuos și neîngăduitor față de patimi, munca după putere, străduința după dobândirea blândeții și a bunătății, toate îl ajută pe ascet să cunoască adevărul că, de fapt, „sporirea sufletului este sporirea în smerenie” (Cuvânt ascetic, I, 10).

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel