Chiril de Schitopolis – Viețile pustnicilor Palestinei

Descriere

Chiril de Schitopolis – Viețile pustnicilor Palestinei

– Ediția a II-a, revizuită –

– Traducere din limba greacă veche, studiu introductiv și note de Ierom. Agapie Corbu –

Integrala scrierilor lui Chiril de Schitopolis vede pentru prima oară lumina tiparului la Editura Basilica, textul din prezentul volum constituind și prima traducere în limba română a acestui important scriitor bisericesc. El s-a născut la Schitopolis în jurul anului 525, într-o familie creștină atașată de Biserică, tatăl său fiind un important funcționar ecleziastic la episcopia din acea cetate. Încă din copilărie, Chiril a cunoscut monahi sfinți, însuși marele Părinte al monahismului palestinian, Sfântul Sava cel Sfințit, fiind găzduit în casa părintească a lui Chiril. Cu această ocazie, l-a luat în brațe pe viitorul hagiograf și a profețit că va fi ucenicul lui. Ucenicia lui Chiril pe lângă Sfântul Sava cel Sfințit nu a avut loc așa cum suntem noi obișnuiți, pentru că Sfântul Sava a murit în anul 532, iar tânărul Chiril a intrat în monahism abia în noiembrie 543. Cu toate acestea, cercetările istorice, adunarea informațiilor transmise prin viu grai de monahii care l-au cunoscut personal pe Sfântul Sava și pe alți sfinți pustnici palestinieni au făcut ca profeția Sfântului Sava să se împlinească, Chiril devenind astfel ucenicul său, dar și al sfinților palestinieni, prin mijlocirea informațiilor hagiografice adunate cu multă osteneală.

Chiril de Schitopolis este, în primul rând, un hagiograf, un istoric al vieții unora dintre sfinții pustnici care au trăit în Palestina secolelor IV-VI, consemnând, pe lângă datele biografice ale acestora, și multe din învățăturile lor duhovnicești, transmise prin viu grai de către ucenicii și urmașii lor. Ca istoric, Chiril se distinge printr-o atenție deosebită acordată rigorii și frumuseții prezentării, îmbinând cultura clasică cu învățătura duhovnicească pe care o împărtășește fără zgârcenie. De aceea, hagiografia lui nu este numai o sursă de informații istorice, ci și o comoară de învățături necesare pentru formarea duhovnicească a oricărui creștin și monah, informațiile legate de viața unor pustnici palestinieni și a unor mănăstiri din Țara Sfântă fiind împletite cu învățături duhovnicești și filocalice.

În al doilea rând, scrierile lui Chiril de Schitopolis reprezintă o inestimabilă sursă de informații pentru istoria bisericească, în special pentru cea legată de Sinoadele III, IV și V Ecumenice. Aflăm de la el detalii legate de evenimente petrecute în Palestina, de implicarea unor sfinți, precum Eftimie cel Mare, în lupta pentru susținerea teologiei ortodoxe, de complicațiile generate de amestecul puterii imperiale în treburile bisericești, de geneza tulburărilor origeniste din sânul obștilor savaite și de lupta dusă de Sfântul Sava și ucenicii săi pentru apărarea ortodoxiei. Chiril prezintă, de asemenea, și implicarea monahilor de la Marea Lavră în convocarea de către împăratul Iustinian a Sinodului al V-lea Ecumenic, dezvăluind substratul monahal al acestor importante evenimente de istorie bisericească.

Întrucât cunoașterea monahismului palestinian și a istoriei Sinoadelor III, IV și V Ecumenice este cu neputință fără studierea detaliată a scrierilor lui Chiril de Schitopolis, prezența lor în orice bibliotecă teologică este, de acum, obligatorie.

Facilitarea înțelegerii și a interpretării datelor numeroase furnizate de Chiril și integrarea lor într-o viziune coerentă și, totodată, interpretată critic sunt oferite cititorului de bogatul și amănunțitul Studiu introductiv din acest volum, în timp ce anexele oferă un instrument auxiliar important pentru cel care dorește să se adâncească în studiul operei lui Chiril de Schitopolis.

Ieromonah Agapie Corbu