Clopotele și toaca. Istoria și semnificația lor în Biserica Ortodoxă

Descriere

Clopotele și toaca. Istoria și semnificația lor în Biserica Ortodoxă

Clopotele și toaca ne cheamă o viață întreagă la rugăciune, să venim la Biserică spre a ne sfinți sufletele și viața, pentru ca fiecare să devină „făptură nouă” și să se mântuiască.

Chiar dacă Biserica nu le-a acceptat în cultul propriu-zis ca instrumente muzicale, toaca și clopotele sunt folosite cu mare măiestrie în toate Bisericile Ortodoxe, rămânând glasul lui Dumnezeu care ne cheamă la lucrare duhovnicească. Biserica răspunde la acest glas de chemare al Domnului prin miile de glasuri umane ce-i înalță, din suflet, cântare de slavă Creatorului.

Sunetul clopotului este gasul lui Dumnezeu. Chemările toacei sunt glasurile îngerilor. Ambele punctează timpul, făcând ca acesta să nu fie doar timp care trece fără sens (chronos), ci timp marcat de sensul istoriei lui Dumnezeu cu lumea (kairos). Atunci când sunetul clopotului sau cel al toacei punctează timpul, acesta se umple de sens, devenind timp al istoriei mântuirii.

Pr. prof. dr. Daniel Benga