Mineiul pe Septembrie


 

Autor: Aprobarea Sfântului Sinod


Editura: EIBMO

 

Mineiul pe Septembrie


121,60 lei

116 în stoc

116 în stoc

Distribuie:

SKU PF0695 Categorie Etichete ,

Transport Gratuit

pentru comenzi mai mari de 200 lei

Comandă rapidă

Plata cu cardul sau ramburs în siguranță

Magazin oficial

Librăria Patriarhiei Române

Informații suplimentare

ne puteți contacta și telefonic

Descriere

Mineiul pe Septembrie

Luna septembrie, care deschide anul bisericesc ortodox, cuprinde sărbători şi zile de pomenire ale unor mari Sfinţi ai creştinătăţii, pentru a căror cinstire imnografii au alcătuit numeroase tropare, stihiri şi canoane, cuprinse în Mineiul pe septembrie.

Prima zi a acestei luni este dedicată indictului sau indictionului, mai precis începerii anului bisericesc. Indictionul era, la romani, o perioadă de 15 ani, convenţie temporală utilizată în strângerea dărilor către imperiu, devenită mai târziu unitate de măsură a timpului, păstrată şi în Imperiul bizantin. Ca zi de începere a indictionului a fost aleasă iniţial ziua de 23 septembrie, ziua de naştere a primului împărat roman, Octavian Augustus (63 î.Hr. – 14 d. Hr.). Acesta fost începutul anului civil până în secolul al V-lea, Biserica serbând în această zi primul eveniment din istoria Noului Testament, şi anume Zămislirea Sfântului Ioan Botezătorul (Luca 1, 1-25).

Începând cu anul 462, binecredinciosul împărat bizantin Leon I (457 – 474) a mutat începutul indictionului la 1 septembrie, zi pe care imnografla bisericească a împodobit-o ulterior cu rugăciuni adecvate începutului de an, pentru binecuvântarea anului, pentru buna întocmire a văzduhului, pentru îmbelşugarea roadelor pământului, pentru pacea şi bunăstarea poporului dreptcredincios. Această zi aminteşte şi de Sărbătoarea trâmbiţelor din Vechiul Testament (Levitic 23, 24-25), dar şi de începutul propovăduirii Mântuitorului Iisus Hristos în sinagoga din Nazaret unde, dându-I-se cartea Prorocului Isaia, a citit aceste cuvinte: Duhul Domnului este peste Mine, pentru care M-a uns să binevestesc săracilor, M-a trimis să vindec pe cei zdrobiţi cu inima; să propovăduiesc robilor dezrobirea şi celor orbi vederea; să vestesc anul cel plăcut al Domnului (cf. Isaia 61, 1-2).

Astăzi, Bisericile Ortodoxe de pretutindeni consideră ziua de 1 septembrie şi ca Zi a rugăciunii pentru mediu, văzut ca dar al lui Dumnezeu către oameni, care însă trebuie să manifeste responsabilitate faţă de creaţie. De asemenea, în aceeaşi zi, Biserica Ortodoxă Română a înscris în calendar şi pomenirea Sfântului Cuvios Dionisie Exiguul (cel Smerit), originar din Dobrogea, iniţiatorul cronologiei creştine, în secolul al Vl-lea.

In această lună Biserica serbează două mari praznice: Naşterea Maicii Domnului (8 septembrie) şi Înălţarea Sfintei Cruci (14 septembrie), sărbători cu semnificaţie teologică pentru începutul anului bisericesc. Prin cinstirea Maicii Domnului, Biserica propovăduieşte învăţătura ortodoxă despre pregătirea întrupării Fiului veşnic al lui Dumnezeu prin Naşterea Fecioarei Maria, care va deveni Maica Domnului Iisus Hristos, iar sărbătoarea Înălţării Sfintei Cruci ne arată puterea iubirii smerite a lui Hristos ca fiind mai tare decât păcatul, iadul şi moartea. […]

Beneficiind de o diortosire atentă a textului imnografic, precum şi de îndrumări tipiconale precise, prezenta ediţie a Mineiului pe septembrie se adresează tuturor celor ce iubesc bună-cuviinţa casei lui Dumnezeu, în primul rând preoţilor şi cântăreţilor bisericeşti, dar şi teologilor şi tuturor credincioşilor cinstitori ai Sfinţilor şi iubitori ai sfinţeniei.

Preafericitului Părinte Patriarh Daniel

Informații suplimentare

Greutate 1,6 kg
Dimensiuni 3,8 × 21,4 × 30,6 cm
ISBN

978-973-616-479-8

Limba

Română

An apariție

2015

Localitatea

București

Autor

Editura

Suport

Hârtie

Copertă

Cartonată

Număr de pagini

589

Recenzii

Nu există recenzii până acum.

Fii primul care adaugi o recenzie la „Mineiul pe Septembrie”

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *