Descriere
Patimi și virtuți
Volumul Patimi și virtuți reprezintă o selecție a edițiilor emisiunii Cuvântul care zidește, difuzată la Radio TRINITAS al Patriarhiei Române, de obicei, după transmiterea slujbei Sfintei Liturghii.
Părintele Narcis Stupcanu, autorul volumului, a selectat și transcris 33 de ediții ale emisiunii pomenite mai sus pentru a le pune la dispoziția publicului larg, căruia îi vorbește, sub forma unor adevărate meditații duhovnicești, despre păcatele capitale, punându-le în balanță cu virtuțile contrare acestora.
Autorul își întemeiază meditațiile pe cuvintele Sfinților Părinți și Scriitori Bisericești, cu adevărat tămăduitoare, urmărind căile prin care creștinii se pot elibera de aceste păcate capitale, la care se adaugă evidențieri cu privire la mijloacele prin care se pot cultiva cele din urmă.
Așa cum anticipează și titlul, succesiunea capitolelor sugerează o creștere duhovnicească prin parcurgerea unui traseu dificil, sinuos (dar frumos), alcătuit din 33 de trepte. Urmând acest traseu (atât în lectură, cât și în afara ei), vom descoperi căi de acces spre desăvârșire și ne vom (re)descoperi.
Editura TRINITAS
Recenzii
Nu există recenzii până acum.