Descriere
Pro Patrimonio – Studii de artă veche românescă
Pe parcursul a mai bine de trei decenii de activitate dedicată studiilor și cercetărilor în domeniul artei vechi românești s-au adunat câteva zeci de articole și materiale științifice care au fost publicate, periodic, în revistele de specialitate din țară sau din străinătate.
O bună parte dintre acestea au avut ca obiectiv patrimoniul cultural religios (obiecte cu destinație liturgică) aflat în diverse muzee și colecții, inclusiv cel deținut de importanta colecție a secției de artă veche românească a Muzeului Național de Artă al României.
Rezultatele acestor cercetări s-au finalizat prin identificarea de meșteri și autori, prin reconsiderări de datare sau de periodizare (în cazul obiectelor care au fost publicate anterior de către diverși cercetători), prin calificarea unor ipoteze de lucru și, nu în ultimul rând, prin contribuții la conturarea cu mai multă claritate a unor epoci sau perioade artistice din istoria artei vechi românești. […]
Am dispus gruparea articolelor pe capitole distincte potrivit conținutului tematic al acestora. Am consemnat în subsolul fiecărui studiu locul și data unde a fost publicat păstrând în text structura inițială a conținutului așa cum a văzut el lumina tiparului.
Victor Simion
Recenzii
Nu există recenzii până acum.