Utrenierul – pe dublă notaţie muzicală

Descriere

Utrenierul – pe dublă notaţie muzicală

Anastasimatarul (Vecernier și Utrenier) se folosește la strana bisericilor, în tot cursul anului liturgic, căci atât în perioada Octoihului, dar și în celelalte două mari perioade – a Triodului și a Penticostarului – în calendarul bisericesc se indică glasul de rând și voscreasna, cu câteva excepții (duminica Floriilor și a Rusaliilor), ceea ce înseamnă că unele cântări principale – cel puțin cele de la începutul Vecerniei și al Utreniei – sunt necesare în aproape toate cele 52 (mai rar 53) duminici din cursul unui an liturgic.

Dar și în celelalte zile ale săptămânii se ține seama de glasul de rând, ca și în cazul sărbătorilor închinate praznicelor sau sfinților, când folosim Vecernierul și Utrenierul cel puțin pentru Doamne, strigat-am…, Dumnezeu este Domnul; Toată suflarea (mică și cea de la laude), doxologiile și altele, adăugându-se cântările specifice acestor sărbători, care se găsesc în alte cărți de slujbă, așa cum sunt cele douăsprezece Mineie, Octoihul, Triodul și Penticostarul.

Prin urmare, Anastasimatarul este cartea cea mai importantă și mai des folosită. Se știe, de altfel, că toți cei care studiază psaltichia, după ce au trecut de însușirea semnelor vocale, timporale, consonante și ftorale, aplică cele învățate pe Vecernier și Utrenier și ceva mai târziu pe Liturghier, Idiomelar, Triod, Penticostar, Catavasier și celelalte.

Denumirea de Anastasimatar se păstrează mai ales la greci, acesta venind de la cuvântul anástasis = înviere sau anastásima = ale învierii. Noi păstrăm și acest termen, dar mai mult folosim Vecernier și Utrenier, mai ales când este vorba de texte și melodii pe cele opt glasuri bisericești. Altfel, pentru cartea care conține numai textul de la Vecernier și Utrenier avem termenul de Octoih sau un rezumat al acestuia: Octoihul mic sau Catavasier de strană, care conțin cântări necesare săvârșirii slujbei vecerniei, utreniei și chiar Sfintei Liturghii. […]

Ediția de față a Utrenierului, îngrijită de colectivul semnat mai jos, a ținut seama de toate cerințele unei tipărituri moderne.

S-a diortosit textul, menținându-se, cu mici excepții, melodiile tradiționale, la care s-au adăugat unele cântări absolut necesare pentru o mai mare varietate, ca de exemplu, Învierea lui Hristos pe toate glasurile diatonice și enarmonice (glasul 1, 3, 5, 7, 8) și mai ales, s-au adăugat doxologii (sau slavoslovii) pe toate cele opt glasuri bisericești, la unele glasuri chiar câte două-trei variante. S-au eliminat termenii de mișcare și de nuanță, precum și unele pauze inutile, iar în ceea ce privește înnoirea veșmântului cântărilor, s-au aplicat aceleași principii ca și la Vecernier.

Membrii colectivului de Muzică bisericească, profesori, lectori și asistenți de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Universitatea București