Descriere
Viaţa şi Acatistul Sfântului Cuvios Antonie de la Iezerul Vâlcii
Sfântul este cinstit în fiecare an la data de 23 noiembrie.
Sfântul Cuvios Antonie de la Iezerul Vâlcii era de neam român, născut în anul 1628 la Ianina, în Munţii Pindului (Grecia). A crescut în dreapta credinţă, mergând de mic la sfânta biserică, unde își găsea bucuria sufletească. La vârsta de 20 de ani, îndeletnicindu-se cu negoţul, a venit în Ţara Românească şi s-a stabilit la Râmnicu Vâlcea unde şi-a întemeiat familie, iar pe fiul său, Mihail, l-a încredinţat slujirii preoţeşti.
La vârsta de 64 de ani s-a retras la Mănăstirea Sărăcineşti. Dorind să plece în Muntele Athos, episcopul locului nu i-a dat binecuvântare, recomandându-i să se retragă la Schitul Iezeru, aflat în paragină. A restaurat schitul şi a adunat în jurul său mulţi ucenici. Mai târziu s-a retras într-o peşteră unde s-a nevoit în rugăciune, post şi lacrimi pentru păcatele sale. La 23 noiembrie 1720 a adormit cu pace în Domnul.
Condacul 1
„Pe lucrătorul rugăciunii neîncetate, pe cel ce toate ale lumii le-a părăsit, pe sihastrul cel vestit de la Iezerul Vâlcii cu evlavie să-l lăudăm, mulțumire aducându-i pentru binefaceri, și din inimă să-i cântăm: Bucură-te, Sfinte Cuvioase Părinte Antonie!”
Recenzii
Nu există recenzii până acum.