Descriere
Filantropia Bisericii, chip al filantropiei dumnezeiești, reflectată în predica actuală
Predicile acestui volum nu aspiră să fie privite la același nivel cu faptele milostivirii creștine, dar suplinesc acea foame nu doar de pâine, ci și de cuvântul lui Dumnezeu pe care fiecare om o are în chip firesc. Și aceasta este o îndatorire a Bisericii – de a mângâia sufletește și a oferi nu doar milostenia faptei, ci și pe cea a cuvântului. Oricât de bogat ai fi, tot timpul vei simți nevoia de un cuvânt bun, care să te mângâie și să te revigoreze sufletește. Oricât de sărac ai fi, un cuvânt de folos îți poate da acea nădejde că și mâine este o zi în care va trebui să te ridici la înălțimea acelui dram de perfecțiune care există în tine.
Înfățișând atât predici la pericope evanghelice care au o legătură strânsă cu tema filantropiei creștine (pilda samarineanului milostiv; vindecarea femeii gârbove, vindecarea slugii sutașului; învierea fiului văduvei din Nain, învierea fiicei lui Iair etc.); cât și prezentând viața și evenimentele minunate ale unor sfinți renumiți pentru milostivirea lor (Sf. Andrei Șaguna, Sf. Antim Ivireanul, Sf. Ștefan cel Mare, Sf. Ioan Gură de Aur, Sf. Nicolae etc.), volumul de față ne invită la o meditație deschisă asupra temei filantropiei creștine. O temă întotdeauna la ordinea zilei. O temă pe care predica actuală trebuie să o abordeze mai des, într-un chip cât mai curajos.
Editura Cuvântul Vieții
Răsfoiește cartea!
Carte filantropie_tipar
Recenzii
Nu există recenzii până acum.