Descriere
Misiologie Ortodoxă, Volumul I
Manualul de Misiologie Ortodoxă, elaborat de un grup de profesori universitari pe baza programei analitice pentru această disciplină,
aprobată de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, se adresează, în primul rând, studenților teologi de la Facultățile și Departamentele de Teologie Ortodoxă din cuprinsul Patriarhiei Române. El este pus, în același timp, la dispoziția preoților, a monahilor și, în general, a tuturor celor angajați într-un fel sau altul în misiunea Bisericii, precum și tuturor acelora care doresc să cunoască și să aprofundeze teologia și practica misionară creștină ortodoxă.
Manualul apare în două volume. În volumul I sunt expuse, după noțiunile generale de misiologie ortodoxă, temeiurile biblice și teologice ale misiunii creștine, exigențele principale ale misiunii creștine ortodoxe și Biserica Ortodoxă și noile mișcări religioase. În volumul al II-lea este abordată misiunea creștină ortodoxă la nivel local și mărturia creștină ortodoxă în contextul dialogului intercreștin și interreligios. La elaborarea lui, autorii s-au străduit să valorifice teologia misionară elaborată în cadrul Consultațiilor misionare interortodoxe din a doua jumătate a secolului al XX-lea și începutul secolului al XXI-lea, care au pus bazele elaborării teologiei misionare ortodoxe actuale, concretizată în numeroase lucrări de teologie și practică misionară ortodoxă. De mare ajutor la realizarea manualului ne-a fost teologia misionară elaborată de Părintele profesor Ion Bria, iar în ceea ce privește noile mișcări religioase, cea elaborată de părinții profesori Petre I. David și Nicolae Achimescu.
Teologia nu poate fi indiferentă la modul în care Biserica exercită lucrarea de propovăduire a Evangheliei și de zidire a Trupului lui Hristos. De aceea, prin această lucrare de teologie și practică misionară ortodoxă, am urmărit cultivarea conștiinței misionare și găsirea celor mai adecvate modalități prin care slujitorii Bisericii să împlinească lucrarea misionar-pastorală. Colectivul de autori care a elaborat manualul de Misiologie Ortodoxă, editat în două volume, este constituit din: Pr. prof. Valer Bel – coordonator – și ÎPS Arhiepiscop și Mitropolit dr. Nifon Mihăiță, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Târgoviște, Pr. prof. dr. Gheorghe Petraru, Facultatea de Teologie Ortodoxă din Iași, Pr. prof. dr. Aurel Pavel, Facultatea de Teologie Ortodoxă din Sibiu, Pr. prof. dr. Mihai Himcinschi, Facultatea de Teologie Ortodoxă din Alba Iulia, Pr. prof. dr. Cristinel Ioja, Facultatea de Teologie Ortodoxă din Arad, Pr. conf. dr. David Pestroiu, Facultatea de Teologie Ortodoxă din București, Pr. conf. dr. Radu Petre Mureșan, Facultatea de Teologie Ortodoxă din București, Pr. conf. dr. Cristian Sonea, Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, conf. dr. Ciprian Iulian Toroczkai, Facultatea de Teologie Ortodoxă din Sibiu, lect. dr. Paul Siladi, Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, diac. conf. dr. Gelu Călina, Facultatea de Teologie Ortodoxă din Craiova.
În calitate de coordonator al manualului și în numele coautorilor și celor care vor beneficia de această lucrare, mulțumim cu recunoștință Preafericitului Părinte Patriarh Daniel pentru binecuvântarea acordată pentru realizarea acestui manual, care se alătură celorlalte lucrări apărute deja în Colecția Cursuri, Manuale și Compendii de Teologie Ortodoxă. Mulțumiri aducem și Editurii BASILICA și Pr. Mihai Hau, consilier patriarhal, pentru cooperarea în procesul de editare și publicarea volumului.
Pr. prof. dr. Valer Bel,
Facultatea de Teologie Ortodoxă
Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca







Recenzii
Nu există recenzii până acum.