Descriere
Scrisorile. Către persoane oficiale. Către diaconiţa Olimpiada
„Scrisorile, alcătuite în anii acestui al doilea exil (404-407), au fost singura formă posibilă de continuare a apostolatului său în condiții de puternică adversitate. Represaliile împărătesei Eudoxia, care urzise împreună cu aliații ei alungarea Sfântului Ioan Hrisostom din capitala Imperiului, fuseseră dezlănțuite chiar în Sfânta și Marea Sâmbătă a anului 404. […]
Cele mai lungi scrisori însă, în număr de șaptesprezece, le-a adresat Sfântul Ioan diaconiței Olimpiada. Descendentă a unei familii aristocratice, aceasta fusese educată în copilărie de sora Sfântului Amfilohie de Iconiu, câștigând prin frumusețea virtuților ei prețuirea Sfântului Grigorie de Nazianz. Odată rămasă văduvă, Olimpiada se consacrase unei viețuiri de strictă nevoință ascetică, fiind povățuită îndeaproape de Sfântul Ioan Gură de Aur. […]
Scrisorile Sfântului Ioan Gură de Aur, care sunt totodată și ultimele sale scrieri, exprimă în chipul cel mai convingător statornicia și tăria acestei iubiri adevărate și sfinte, pe care cuptorul încercărilor și al suferinței a arătat-o și mai strălucitoare”.
Extras din Cuvântul înainte al Preafericitului Părinte Patriarh Daniel
Recenzii
Nu există recenzii până acum.