Descriere
Sfântul Dimitrie cel Nou, ocrotitorul Bucureștilor. Cuvinte către pelerini, studii și mărturii contemporane
Volumul de față este structurat în trei părți și cuprinde texte cu conținut panegiric, științific și pastoral-misionar. Prima secțiune a volumului conține cuvinte de învățătură și ziditoare de suflet rostite cu ocazia sărbătorii Sfântului Dimitrie cel Nou (27 octombrie), de asemenea, unele evocări ale prăznuirii hramului Catedralei Patriarhale în momente de cumpănă ale istoriei Bisericii noastre.
A doua secțiune a volumului prezintă studii și articole științifice care analizează Viața Sfântului sau Acatistul său din punct de vedere dogmatic, biblic și aghiografic, dezvoltarea cultului său reflectată în edițiile tipărite și manuscrise ale slujbelor închinate acestuia, iconografia Sfântului, procesiunile cu sfintele sale moaște în vremuri de restriște și modul în care a fost cinstit de mitropoliții Țării Românești, de Patriarhii Bisericii Ortodoxe Române și de credincioșii bucureșteni, în general.
Secțiunea a treia prezintă mărturii contemporane ale clericilor, monahilor și credincioșilor care s-au învrednicit de binefacerile lui Dumnezeu prin mijlocirea Sfântului Cuvios Dimitrie Cel Nou, ocrotitorul Bucureștilor.
Anexele volumului cuprind Viața Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Actul de canonizare a Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou (1955) și unele tabele sugestive pentru cinstirea sa în parohiile și mănăstirile ortodoxe din România și din străinătate.
Extras din Nota editorială
Răsfoiește cartea!
Pages from Sf_Dimitrie
Recenzii
Nu există recenzii până acum.