Descriere
Sfântul Evanghelist Luca ne povesteşte faptele Apostolilor
În cuvântul introductiv, semnat de Narcis-Mihaela Câdă, descoperim o sinteză a conţinutului acestui volum.
Prin adaptarea şi ilustrarea cărţii Faptelor Sfinţilor Apostoli, Patriarhia Română vine în întâmpinarea copiilor şi a tinerilor dornici să afle cum a luat fiinţă Biserica lui Hristos, cum trăia credinţa în Iisus Hristos Cel răstignit, înviat şi înălţat prima generaţie de creştini şi cum, zi de zi, împreună, toţi cei botezaţi în numele Sfintei Treimi ascultau cu atenţie învăţătura Apostolilor, stăruiau cu bucurie în rugăciune şi în frângerea pâinii, împărtăşindu-se cu Sfântul Trup şi Sfântul Sânge al Domnului, spre curăţirea inimii şi slava lui Dumnezeu.
Recenzii
Nu există recenzii până acum.