Descriere
Viaţa si învaţăturile Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul
Dorim să vă aducem spre lectură, alături de viața Sfântului Antim, o cunună din învățăturile sale, selectate și adaptate pentru cititorul tânăr – atât după vârstă, cât mai ales spiritual – de azi. Pasionații de lectură vor putea savura modul în care se povestea, în secolul al 18-lea, istoria biblică de la crearea lumii până la Nașterea Mântuitorului, evocând Chipuri ale Vechiului și Noului Testament, dar vor putea cunoaște și cele mai frumoase învățături ale Sfântului Antim, rostite pe parcursul arhipăstoririi sale la praznice împărătești, sub formă de Didahii.
Recenzii
Nu există recenzii până acum.