Descriere
Viața, Slujba, Acatistul și Paraclisul Sfinților Mucenici Zenovie Episcopul și sora sa, Zenovia
Sfinții Zenovie și sora lui, Zenovia, s-au născut din părinți dreptcredincioși, pe nume Zenovie și Tecla, în cetatea numită Egeea, în ținutul Ciliciei, din Asia Mică, în prima jumătate a secolului al III-lea după Hristos.
Când cei doi frați erau încă tineri, părinții lor au adormit în Domnul, lăsându-le multe averi. Atunci ei, văzând deșertăciunea acestei lumi, s-au sfătuit ca, lăsând toate, să urmeze lui Hristos. De aceea, Zenovia a încredințat fratelui ei partea sa de avere, pentru a fi împărțită celor nevoiași, și viețuia în sărăcie de bună voie și în liniște, păzindu-și fecioria pentru Mirele ceresc și având ajutor pe Dumnezeu, care o apăra de toate ispitele trupului, ale lumii și ale diavolului.
Iar Zenovie, luând amândouă părțile de avere, le-a împărțit celor lipsiți, încât a ajuns și el ca unul dintre săraci. Dar Dumnezeu, Cel ce poartă grijă de sărmani și nu-i părăsește pe cei ce nădăjduiesc în El, i-a dăruit lui Zenovie darul de a tămădui bolile, de a izgoni duhurile necurate din oameni, de a mângâia pe cei mâhniți și de a-i ajuta pe cei aflați în primejdie.
Răsfoiește cartea!
Recenzii
Nu există recenzii până acum.