Prin asumarea trupului omenesc de către Hristos a avut loc o reînnoire totală a ființei umane. El a transformat căsătoria într-un mijloc de sfințire prin harul dumnezeiesc. Astfel, după cum afirma și Sfântul Ioan Gură de Aur, cea mai înaltă vocație a acesteia este cea eshatologică: unitatea soților ca rezultat al iubirii față de Dumnezeu, dar și unitatea în Persoana lui Hristos Însuși.
Autorul cărții nu are ca scop simpla expunere a unor citate patristice despre problemele vechi și noi cu privire la înțelegerea Tainei Căsătoriei, ci narațiunea sa vizează implicațiile acestor idei pentru regândirea căsătoriei în epoca postmodernă.
El demonstrează și argumentează din punct de vedere scripturistic, patristic și pastoral viabilitatea continuă a Tainei Căsătoriei. Această viabilitate a ei este susținută de posibilitatea pe care o oferă oamenilor: puterea și chemarea de a vedea dincolo de materialitatea vieții. Legătura dintre soț și soție comportă prezența mistică și dătătoare de viață a luminii lui Hristos. „O căsătorie binecuvântată, trăită ca atare, este o martyria, o mărturie de bucurie pe pământ a vieții Împărăției lui Dumnezeu și o epifanie a lui Dumnezeu”, subliniază părintele Bassam.
În toate vremurile căsătoria a fost privită ca fiind o cale de mântuire a omului și de slăvire a lui Dumnezeu. Viața de familie, asemenea celei feciorelnice (monahale) nu este lipsită de greutăți și bucurii, care fac prezentă scara urcușului dumnezeiesc și aici. Din aceste motive, Taina Căsătoriei este și Taina împlinirii și sfințirii omului, prin care antropologia își găsește deplina ei realizare: împlinirea asemănării cu Dumnezeu.
Pr. Cătălin Chivu
