Lucrarea de față semnată de Pr. prof. Bassam Antonie Nassif și apărută la Editura Basilica a Patriarhiei Române este tradusă din limba engleză de Ciprian Costin Apintiliesei în anul 2023 și reprezintă teza de doctorat a autorului, un creștin ortodox de origine libaneză care aparține de Patriarhia Antiohiei.
Volumul despre care urmează să vorbim, Taina Căsătoriei în contextul deconstructivismului, are subtitlul foarte incitant „Dialog între antropologia ortodoxă și abordările postmoderne” și este structurat în cinci părți, o Introducere și Concluzii. În acest sens, vom încerca în cele ce urmează să redăm o imagine sintetică cât mai expresivă a acestei importante lucrări teologice.
Introducerea ne descrie cu deosebită competență cadrul postmodern în care trăim astăzi prin prisma ideilor care definesc această etapă istorică și culturală a omenirii, în care s-a produs o schimbare masivă de paradigmă în ceea ce privește valorile pe care societatea postmodernă le frecventează. Însă, analiza la care este supus postmodernismul nu are drept obiect doar simplul fapt de a înfățișa ideile dominante, ci de a le observa în principal influența asupra căsătoriei și a familiei. Iar aceste influențe din păcate sunt de o asemenea natură încât au condus în viața cotidiană la apariția unui număr crescut de familii disfuncționale. Așa se face că în postmodernismul în care trăim „modelul tradițional al familiei, format din soț, soție și copii se află într-o situație deplorabilă” (p. 17).
În prima parte, Postmodernismul și teologia, autorul înfățișează principiile de bază ale Postmodernismului, între care respingerea metanarațiunilor, adică a marilor teorii ale științei, religiei și politicii care au funcționat până în epoca modernă. Aceste atitudini au modificat nu doar concepția despre om, ci și societatea în ansamblu transformând-o într-o colectivitate impersonală, „orientată către producție, utilitarism, hedonism și necesitate”(p. 91).
Partea a doua intitulată Situația cercetărilor actuale despre căsătoria creștină ne prezintă în rezumat cele patru perspective asupra căsătoriei care se regăsesc în Creștinismul actual: protestantă, anglicană, catolică și ortodoxă. Deși autorul pornește de la rădăcinile fiecăreia dintre cele patru poziții specifice se concentrează în special pe evoluțiile recente din teologia celor patru mari confesiuni creștine. Cu toate că, în principiu, tezele teologice cu privire la căsătorie pornesc de la Scriptură, există totuși anumite interpretări confesionale particulare care fac să se diferențieze între ele. Și este remarcată aici, spre pildă, poziția teologului anglican A. Thatcher care, afirmând că Dumnezeu i-a făcut diferiți pe oameni în orientarea lor sexuală, ajunge să susțină uniunile homosexuale! (p. 161).
Partea a treia, Creație și libertate este dedicată revenirii la principiile Bisericii primare acolo unde erminiile Sfinților Părinți erau normative pentru viața creștină în general și în particular pentru viețuirea în cadrul familiei. Astfel se face referire la darurile primite de om prin creație, în special al libertății voinței și al alegerii libere. De asemenea, este amintită antropologia foarte complexă a Părinților Bisericii, acolo unde omul nu este înțeles doar ca trup, ci ca unitate psiho-somatică creată după chipul lui Dumnezeu și în relație cu Dumnezeu și cu semenii. Astfel, aici devine extrem de importantă înțelegerea modului cum funcționează facultățile sufletului omenesc și rolul lor în realizarea armoniei dintre bărbat și femeie în cadrul căsătoriei (pp. 212-214).
Partea a patra este intitulată Persoană și personalism. În această parte accentul cade pe importanța înțelegerii omului ca ipostas sau persoană, întrucât comuniunea de iubire nu poate fi concepută și realizată decât între persoane. Astfel, sunt amintite succint principalele contribuții la teologia persoanei din spațiul Ortodoxiei, precum cele ale teologilor: Ioanis Zizioulas, Părintele Dumitru Stăniloae, Christos Yannaras, Nikolaos Loudovikos, Mitropolitul Kallistos Ware etc. (pp. 220-226). În acest fel, căsătoria este valorizată nu doar ca așezământ pământesc, ci și în calitate de călătorie spre Împărăție. De asemenea, este subliniată contribuția sfântului Ioan Gură de Aur ca fiind cea mai consistentă perspectivă asupra căsătoriei, viziune rezumată prin expresia „liman împotriva ispitei”, sau prin sintagma „modalitate de a depăși slăbiciunea umană și de a ajunge la Dumnezeu în scopul mântuirii omului” (p. 249).
Partea a cincea poartă numele: Implicații pastorale. Aceasta este zona unde apar și cele mai mari provocării pentru misiunea Bisericii, misiune care trebuie inevitabil să se desfășoare într-o societate secularizată care urmărește desacralizarea căsătoriei și transformarea ei într-o simplă convenție omenească.
Însă, pentru Biserică căsătoria a fost și este privită totdeauna ca o taină (mystirion) consacrată de Dumnezeu, astfel încât peste cuplul căsătorit să se reverse harul dumnezeiesc, în scopul mântuirii lor și a celor din căminul lor (pp. 269-274).
Biserica nu poate concepe căsătoria altfel decât ca pe o taină a iubirii celor doi în Hristos. Această perspectivă este cu totul opusă realității postmoderne a iubirii dintre parteneri. În postmodernism nu doar că nu este acceptată valoarea permanentă a căsătoriei, ci este promovată așa-numita „iubire fluidă”, pentru că omul este conceput fără legături, fie ele religioase, culturale sau sociale (pp. 277-278). Toate aceste elemente duc la o gravă instabilitate a relațiilor de iubire dintre parteneri. Și poate că cea mai nocivă ideologie care contribuie la criza căsătoriei în lumea recentă este identitatea de gen, care a ajuns să susțină că genul persoanei nu este identic cu sexul său natural, ci este un construct cultural, este o alegere liberă a persoanei în cauză care se și poate schimba în timp! Acest fenomen a dus în unele țări secularizate la eliminarea termenilor consacrați: tată, mamă, soț, soție etc. În acest sens este dat exemplul Parlamentului francez care a votat de curând pentru schimbarea termenilor tată și mamă în părinte 1 și părinte 2! (pp. 307-308). La acestea se adaugă mișcarea „transgender”, care pledează pentru experimentarea schimbării de sex ca terapie pentru așa-numita „distrofie de gen”, fapt care creează, în cele din urmă, o mare confuzie cu privire la ceea ce înseamnă om.
Concluziile cu care autorul își încheie volumul ne prezintă în rezumat principalele idei și puncte de vedere dezvoltate pe parcursul cercetărilor sale. Astfel, din acest studiu reiese că „actuala criză postmodernă în antropologie și în personalismul creștin nu a apărut recent, ci își are rădăcinile în diferitele perspective teologice despre persoană, trup, gen, sexualitate și căsătorie, care s-au dezvoltat în creștinismul occidental” (p. 342). De aceea, Biserica Ortodoxă pledează pentru înțelegerea căsătoriei în calitate de uniune duhovnicească între bărbat și femeie, „bazată pe modelul iubirii lui Hristos pentru om” (p. 350).
Din acest motiv, se poate afirma faptul că demersul autorului a fost acela de a demonstra viabilitatea Tainei Căsătoriei, care le poate deschide oamenilor perspective înalte dincolo de materialitatea vieții, anume „chemarea către trăirea modului de viață dumnezeiesc” (p. 364).
Prin urmare, putem conchide că volumul de față este unul extrem de util credincioșilor ortodocși, întrucât au ocazia să afle lucruri fundamentale legate de gândirea postmodernă care, de regulă, nu este abordată în amănunt în spațiul eclesial din pricina incompatibilității acesteia cu concepția creștină despre lume. Însă, sintezele făcute aici de autor ne oferă prilejul potrivit pentru a compara, fără o imersare prea adâncă și primejdioasă în postmodernism, principiile și direcțiile acestuia, care sunt dominante în societatea secularizată, cu tradiția și învățătura Bisericii. De aici se pot naște idei utile pentru abordarea pastorației și misiunii în lumea postmodernă. De aceea, cartea de față poate deveni, cu certitudine, o lucrare de referință în ceea ce privește înțelegerea Tainei Căsătoriei în general, dar mai cu seamă în contextul postmodern, care și exercită asupra acesteia nu puține presiuni, forțând astfel societatea să ajungă să regândească această instituție veche de când lumea, care, în cadrul Bisericii, a primit harul dumnezeiesc mântuitor.
Nicușor DECIU
*Recenzie publicată în Revista „Ortodoxia” a Patriarhiei Române, Nr. 3/2024
